Daniel Popa, frustrat după ce FCSB a revenit de la 0-2 și a învins Chindia: „Este o dezamăgire mare după ce conduci așa!”

Daniel Popa, frustrat după ce FCSB a revenit de la 0-2 și a învins Chindia: „Este o dezamăgire mare după ce conduci așa!”
  • Publicat:

Daniel Popa este cel care a deschis scorul pentru Chindia Târgoviște în meciul cu FCSB, dar atacantul a fost dezamăgit de rezultatul final înscris pe tabela de marcaj, 3-2.

FCSB a reușit să se impună cu 3-2 în fața Chindiei Târgoviște după ce s-a văzut condusă cu 2-0 încă de la jumătatea primei reprize. Atacantul dâmbovițenilor, Daniel Popa, este cel care a deschis scorul printr-un șut superb din lovitură liberă, iar după fluierul de final s-a declarat dezamăgit de modul în care a decurs partida.

Fotbalistul venit de la Dinamo spune că nu multe echipe au reușit să o conducă pe FCSB în deplasare cu două goluri, astfel că spera ca el și colegii lui să revină cu minim un punct de la București.

Daniel Popa, dezamăgit după FCSB – Chindia

Daniel Popa a deschis scorul în FCSB – Chindia cu un șut bombă în vinclul porții lui Andrei Vlad, din lovitură liberă. Atacantul oaspeților s-a declarat dezamăgit, la finalul partidei, că el și colegii lui nu au reușit să managerieze cum trebuie avantajul de două goluri pe care l-au avut pe tabelă.

„Nu știu câte echipe au condus așa. Am vorbit la pauză, nu am reușit să punem în aplicare în teren ce am discutat. Trebuia să stăm cum am stat în prima parte a meciului și nu ar fi avut atât de multe spații. Sezonul trecut nu știu dacă am primit trei goluri, sezonul ăsta am primit și cu Craiova și cu FCSB. Sperăm de la meciul următor să nu se mai întâmple asta.

A venit golul în minutul 47, ne-a picat chiar în cap. FCSB are jucători cu calitate și ne așteptam să avem un meci greu. Ne-a spus și Mister să fim concentrați. Asta a fost soarta jocului. Este o dezamăgire mare după ce conduci FCSB cu 2-0 acasă la ea”, a declarat Daniel Popa la finalul întâlnirii.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
România, LIDER mondial. Decizie unică la Guvern. Nimeni în lume nu mai face asta
România, LIDER mondial. Decizie unică la Guvern. Nimeni în lume nu mai face asta
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×